Mircea Rednic merge cu UTA la curtea „Regelui”! „Farul e Farul, știu ce le cere Gică Hagi, încercăm să luăm cel puțin un punct”

Redactor:
Călin MNERIE
Mircea Rednic merge cu UTA la curtea „Regelui”! „Farul e Farul, știu ce le cere Gică Hagi, încercăm să luăm cel puțin un punct
  • Publicat:

De joi seara, clasamentul va oglindi exact raportul de forțe în Superliga. Începând cu ora 20:00, Farul Constanța și UTA dispută ultima restanță stagională, provocată de programul încărcat al campioanei României în luna august, cu meciurile decisive din preliminariile Champions League și Conference League. Până la urmă, după mulți ani, România nu are nici măcar o echipă calificată în grupele cupelor europene, iar formația lui Gică Hagi se poate concentra sută la sută pe întrecerea internă, în care nu stă prea bine după 12 partide disputate.

Mircea Rednic: „ Farul rămâne Farul, echipa campioană, știu ce le cere Hagi”

Asta a remarcat și Mircea Rednic, care știe că formația de pe Litoral e cu atât mai periculoasă cu cât nu se află nici măcar pe loc de play-off, când ea și-a propus să-și apere titlul.

„Acum ei se concentrează pe campionat, normal că nu e un avantaj pentru noi . Farul rămâne Farul, echipa campioană. Au un lot foarte bun, omogen, se cunosc, se simt, au jucători care pot să facă diferența, e clar că ne așteaptă un meci foarte greu. Când vorbesc despre fotbaliști care pot face diferența mă gândesc în primul rând la Budescu sau Louis Munteanu, e adevărat, nu trece prin cea mai bună perioadă a sa, dar rămâne un atacant bun. În rest, sunt foarte disciplinați, am lucrat acolo și știu ce le cere Hagi. Câteodată îl mai vedeam pe acolo, pe la bază, făcea ture pe la terenuri, dar nu se implica. Nu avea de ce”, a spus antrenorul UTA-ei.

Amintirile lui Mircea Rednic de la Viitorul: „Au plecat cei mai buni jucători de acolo”

„Puriul” a antrenat-o pe Viitorul Constanța între decembrie 2020 și aprilie 2021 și a avut în „portofoliu” două victorii, 9 remize și 6 înfrângeri: „Au plecat cei mai buni jucători de acolo. Când am ajuns eu, clubul s-a despărțit de Mățan, Luckassen, Iancu sau Ghiță. Cred că doar Artean, care e un profesionist desăvârșit și un fotbalist polivalent, în primul rând, își face treaba, a mai rămas din echipa pe care o antrenam eu și Grameni, care era încă mic”, a adăugat Rednic.

  • UTA chiar nu marchează împotriva Farului din sezonul în care fostul internațional a fost pe banca constănțenilor. Hora înscria atunci la Arad, în play-out, unicul gol al roș-albilor cu Viitorul. În sezonul 2021-2022 au urmat două rezultate albe, iar în campionatul trecut Farul lui Gică Hagi s-a impus cu 2-0 la Ovidiu și 1-0 pe Mureș.

„Ne dorim să fie un meci de un bonus, măcar un punct să luăm”

Înainte de confruntarea de mâine seară, cele două echipe sunt despărțite de 8 puncte și 7 locuri în clasament, iar „principalul” arădenilor admite că s-ar mulțumi și cu remiza.

Normal că ne dorim să fie un meci de un bonus, măcar un punct să luăm. Asta ne-ar ajuta, eu am încredere în jucători și văd și felul în care se pregătesc. Antrenamentele sunt mult mai bune, pentru că există calitate si sunt sigur că băieții sunt conștienți de importanța jocului. Așadar, trebuie să mergem acolo să încercăm să luăm cel puțin un punct”, mai transmite Mircea Rednic, care, până la urmă a deplasat un lot de 22 de jucători la Constanța. Holst, Markov, Vucenovic, Roganovic și Leidsman sunt numele la care „Puriul” a renunțat din motive tehnico-tactice, în timp ce Ibrahima Conte prinde în premieră lotul.

Gică Hagi: „Avem nevoie de cele trei puncte, sunt foarte importante”

Dacă o bate pe UTA în restanța din cadrul etapei a 5-a, Farul are șansa să intre în obiectivul minim stagional, locul de play-off în Superliga. Evident, Gică Hagi are ambiția să se bată la titlu și în acest sezon, iar dacă echipa sa ia toate punctele joi seara ajunge ar fi la 8 lungimi de undă în spatele liderului FCSB, când mai sunt de jucat 17 partide, plus play-off-ul după înjumătățire. Trupa de pe Litoral și-a întrerupt seria de trei victorii la rând cu ocazia remizei interne cu Universitatea Cluj.

Și, după duelul cu Ioan Ovidiu Sabău, Hagi se reîntâlnește cu un alt fost coleg la echipa națională, cu care a jucat la EURO 1984 și Campionatul Mondialul din 1990. Mai mult, „Regele” i-a dat „cheile” echipei sale (pe atunci Viitorul) lui Mircea Rednic la mijlocul sezonului 2020-2021, fără rezultate deosebite.

„Un meci restant pe care îl jucăm acasă, iar contra unui bun prieten și un coleg cu care am jucat și am crescut împreună. Un meci important, așa cum a fost și cel cu „U” Cluj, unde cred că am încercat și am reușit să ne impunem ritmul și intensitatea jocului, dar în ultimii 30 de metri am fost mai puțin inspirați. Sperăm că de data aceasta să fim mai inspirați acolo, pentru că ne-am creat foarte multe ocazii. Din punctul meu de vedere, am făcut un meci bun, în care ne-am impus la toate capitolele, posesie, dueluri, presiune. Sperăm și cu UTA să o facem la fel de bine și cu mai multe goluri. Suntem optimiști, suntem conectați să ne luptăm pentru cele trei puncte, să facem un meci mare. Avem nevoie de cele trei puncte, sunt foarte importante. UTA crește de la meci la meci, sunt convins că Mircea știe ce face. A demonstrat că știe ce face, de la meci la meci echipa a fost mai bună, mai omogenă, mai puternică, mai verticală. Cu siguranță, ne așteaptă un meci de luptă, un meci greu. Știm că au jucat foarte bine contra echipelor bune, dar noi trebuie să fim noi, să ne facem jocul, să încercăm să fim mai buni decât ei. I-am analizat, am văzut ce calități au, ce defecte au și sperăm să fim într-o zi bună. Toate echipele care vin la Constanța sunt obligate să se apere, datorită jocului pe care îl facem. Dar, degeaba domini, atât ofensiv cât și defensiv, cum a fost la meciul cu U Cluj, dacă nu înscrii”, a spus „Regele” în preziua disputei cu „roș-albii”, pe care o va aborda fără Vână, Benchaib, Cojocaru, Andronache, Nedelcu și Grigoryan, în timp ce Larie și Munteanu sunt incerți.

Formații probabile:

Farul: Aioani – Sîrbu, Boli, M. Popescu, Kiki – Artean, Băluță, Grameni – Mazilu, Munteanu, Budescu.

UTA: Fl. Iacob – Rodrigues, Stolnik, Benga, Abeid – Freitas, Cr. Mihai – Micovschi, R. Pop, Ofosu (Fabry) – Luckassen.

Arbitri: George Găman (Craiova) – Mircea Orbuleț (București), Adrian Popescu (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Valentin Porumbel, din Oltenița (Călărași).

Camera VAR: Sorin Costreie (Voluntari – Ilfov), Andrei Moroiță (Ploiești).

Observator FRF: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea). Delegat LPF: Ion Cățoi (București).

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×